DEZVOLTARE FĂRĂ FRACTURARE
Portalul anti-fracturare din România
Articole recente
Arhivă tematică
Sondaj

Sunteţi de acord ca în România să se interzică prin lege fracturarea hidraulică?

Loading ... Loading ...
grupul fb
YouTube-Vlog-Romania300x120

California

După un articol original în limba engleză, disponibil, aici. Traducere și adaptare: Marius Lazăr

Sursa foto: http://richmondconfidential.org

Imagine care descrie sumele și candidații susținuți de Chevron în campania electorală din Richmond, California.  Sursa foto: http://richmondconfidential.org

În august 2012, o conductă ruginită dintr-o imensă rafinărie Chevron, din Richmonnd, California, a cauzat o explozie și un incendiu care a împrăștiat substanțe chimice toxice în aer, trimițând 15 000 de oameni la spital pentru tratament.

De atunci, orașul Richmond a fost nerăbdător să impună noi reglementări de siguranță pentru Chevron. La un an după incendiu, a lansat un proces împotriva companiei, menționând că trecutul acesteia în ceea ce privește încălcarea regulilor de siguranță și nepăsarea față de bunăstarea publică datează încă din 1989. Răspunsul Chevronului? După cum relatează Rachel Maddow, ei încearcă să cumpere administrația guvernamentală a orașului Richmond.

Din fericire, așa cum semnalează Maddow, statul California cere ca toate cheltuielile să fie identificate, așa că poți să urmărești traseul reclamelor, panourilor publicitare și al mesajelor cu tagul (cuvânt cheie, n.tr) ”Finanțare importantă de la Chevron.”

Chevron a pompat 1,3 miliarde de dolari în campania candidatului său favorit la funcția de primar, cumpărând panouri publicitare, mailuri strălucitoare și timp la televiziune. Oponentul său a strâns în jur de 22 000 de dolari. Gigantul petrolier încearcă deasemenea să cumpere locuri în consiliul local al orașului, înlăturând membrii acestuia cu viziuni mai progresiste și înlocuindu-i cu oameni mai prietenoși față de ei. Cheltuielile sale de campanie din Richmond, de anul acesta, au ajuns la aproape 3 milioane de dolari în acest oraș cu puțin peste 100 000 de locuitori. Ziarul LA Times, relatează: ”Comitetul independent de cheltuieli al Chevronului, intitulat ‚Mergând mai departe’, se autodescrie ca ’o coaliție de sindicate, mici afaceri, asociații pentru siguranța publică și asociații de pompieri.’ Dar 99,7% din fondurile sale provin de la compania petrolieră.”

Chevron cheltuie și indirect, sponsorizând un website intitulat Richmond Standard, care se deghizează în sursă de informații comunitare, denaturând în același timp știrile despre oficialii și candidații aleși, pentru a-i demoniza pe cei pe care nu-i agreează, și postând articole care pun un accent pozitiv pe activitățile Chevron. Mare parte din informațiile despre cheltuielile de campanie ale firmei Chevron au ieșit la iveală prin intermediul Richmond Confidential , un website condus de studenți de la Universitatea din California, Școala de Jurnalism din Berkeley.

”Faptul că o corporație manipulează alegerile municipale la o asemenea scară, ar trebui să fie ilegal”, spune autorul L.A.Times, Michael Hiltzik. ”Chevron poată să pozeze în companie care se bucură de drepturile sale la liberă exprimare, așa cum au fost acestea asigurate prin decizia Curții Supreme din 2010, dar o acțiune prin învăluire de a folosi o grămadă de bani și ”știri” care induc în eroare, manipulative, demonstrează potențialul discursului unei mari companii de a doborî orice altă voce.”

Aceste cheltuieli imense, a remarcat Maddow, sunt rezultatul ultim al acelei decizii, care a aprobat cheltuieli nelimitate în cursele electorale federale (echivalentul celor naționale, din România, n.tr.) și apoi a extins asta la cele locale.

Nu e ca și cum acestea ar proveni de la un robinet ci mai degrabă ca și cum ar ieși dintr-un puț explodat și scăpat de sub control,” a spus Maddow.

Puteți urmări un articol mai detaliat, în limba engleză, despre cheltuielile Chevron în campania electorală din Richmond, California, aici.

După ce un studiu destinat evaluării impactului fracturării hidraulice asupra bazinelor hidrografice din statul Ohio a ajuns la nişte concluzii extrem de îngrijorătoare, documente oficiale emise de autorităţile din statul California confirmă contaminarea acviferelor de către puţurile de fracturare hidraulică. Un articol pe care autorităţile surde şi oarbe din România nu vor vrea să îl citească.

Articol tradus din limba engleză, originalul fiind disponibil aici.

California, peisaj industrial extractiv. (Reuters/ Lucy Nicholson)

California, peisaj industrial extractiv. (Reuters/ Lucy Nicholson)

Autorităţile din California au descoperit că industria de fracturare a injectat ilegal aproximativ 10 miliarde de litri de lichid de circulaţie inversă (contaminat cu substanţe toxice) în acviferele destinate alimentării cu apă potabilă şi irigaţiilor, în centrul Californiei, după ce Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA a solicitat un studiu asupra unei posibile contaminări.

Potrivit documentelor obţinute de Centrul pentru Diversitate Biologică, Comisia pentru Resurse de Apă din California a descoperit că cel puţin nouă din cele 11 situri de injecţie a apei reziduale din fracturare hidraulică închise în iulie pe baza suspiciunilor de contaminare a apei au fost, de fapt, pline de lichide toxice utilizate în fracturarea hidraulică. Acviferele, protejate de legile statului California şi de legislaţia federală, prin Legea pentru siguranţa apei, furnizează apă de calitate în acest stat ce se confruntă în prezent cu o secetă nemaiîntalnită.

Continuarea

frackingprotest21.02.2014

In California a fost inainta o lege care va impune moratoriu pentru fracturarea hidraulică și alte practici controversate de extracție a hidrocarburilor, până când se va face o analiza completă a impactului său asupra mediului de către autorităile competente. Să nu uitam ca în Los Angeles, care este situat pe falia San Andreas, una din cele mai periculoase din lume, se fracturează deja! Fix in mijlocul orasului, fix pe falie, fix la o aruncatura de baț de cartiere celebre ale bogaților, cum ar fi bel Air, Santa Monica. Continuarea

Abonați-vă la Newsletterul Antifracturare
Evenimente
Arhivă articole
august 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031