DEZVOLTARE FĂRĂ FRACTURARE
Portalul anti-fracturare din România
Articole recente
Arhivă tematică
Sondaj

Sunteţi de acord ca în România să se interzică prin lege fracturarea hidraulică?

Loading ... Loading ...
grupul fb
YouTube-Vlog-Romania300x120

Articol tradus și adaptat în limba română de Maria Olteanu, din articolul original de pe Open Democracy:

Naomi Klein a devenit cunoscută la nivel mondial în 1999, explicând cum corporațiile ne exploatează nesiguranța, temerile pentru a ne face să cheltuim bani pe care nu îi avem, sau lucruri care nu ne sunt necesare (No logo). În 2007, ea a reușit să disece cu măiestrie modul în care cei care sunt la comanda economiei mondiale folosesc momentele de criză socială și de mediu, pentru a justifica tranferul avuției publice în mâna celor ultra-bogați (Doctrina Șocului). Se știe mai puțin despre alternativele pe care Klein le documentează prin implicare directă, documentare și săpături intense, de la extinderea divestment-ului (trecerea de la energia fosilă la cea regenerabilă), până la proiecte energetice administrate de comunități și rezistența împotriva conductelor de petrol extras din nispirurile bituminoase. 

În ajunul publicării noii ei cărți,  ‘This Changes Everything: Capitalism vs the Climate,’ ( Asta schimbă totul), Klein i-a acordat un interviu lui Liam Barrington-Bush la Peoples Social Forum (Forulum social al cetățenilor) în Ottawa, pentru a vorbi despre sursa speranței ei într-o lume care poate părea foarte întunecată. Ea ne amintește că într-o lume în care oamenii sunt tratați ca și consumatori și relațiile (interumane) ca tranzacții, „nu suntem ceea ni se spune că suntem”. 

naomi klein this changes everything

LBB: În articolul dvs. recent din the Nation, scriați: “Datorită modului în care piața și triumfalismul tehnologic ne-au schimbat viața cotidiană. ne lipsesc multe din instrumentele necesare pentru a înțelege faptul că schimbările climatice sunt reale – ca să nu mai vorbim despre încrederea că a trăi într-un mod diferit este posibil. Ce v-a făcut să credeți că un alt mode de viață este posibil? 

NK: Cred că în mare parte faptul că am fost îndeajuns de norocoasă să văd și alte moduri de viață și pentru că am trăit și eu, la rândul meu, altfel. Norocoasă să știu că nu numai că nu e capătul lumii să trăiești altfel, ci, în cele mai multe cazuri, mi-a adus cele mai fericite momente din viață.

Cred că adevărul este că petrecem foarte mult timp temându-ne de ce am pierde dacă am lua această criză în serios. Am avut această experiență trăind in Argentina pentru câțiva ani; Am revenit în SUA pentru că a trebuit să țin un discurs la o universitatea americană. Avea loc în Colorado și am zburat direct din Buenos Aires, care se afla în flăcări în acele momente; cultura era atât de bogată, simțul comunității atât de puternic. Faptul că am făcut parte din asta a reprezentat experiența cea mai marcantă a vieții mele.

Am sfârșit prin a mă caza la un hotel Holiday Inn, cu vederea înspre o parcare, și totul era atât de trist. M-am dus la curs și mi-am făcut jocul. Era vorba despre Argentina și despre criza economică. La momentul respectiv, economia americană se afla în boom și nimeni nu se gândea că asta li s-ar putea întâmpla și lor. O tânără îmi spuse: „Aud ce spuneți, dar de ce ar trebui să-mi pese? ”

Și a fost amuzant, pentru că, de obicei, oamenii nu spun asta în mod normal. Adică unii o gândesc, dar ea chiar a spus:  ‘…nu înțeleg de ce ar trebui să îmi pese, pentru că am o viață minunată. Mă duc cu mașina la școală, la fel și la Walmart (n.red, cel mai mare lanț de supermarketuri din SUA) și mă întorc cu mașina acasă. Iar eu chiar mă gândeam: nu prea sună a viață minunată, știi? 

Arundhati Roy le spune amricanilor că le pare rău pentru ei, că îi pare că stau acasă să aibă grijă de mașina de spălat. ’ Adevărul este că atunci când ai fost expus unui mod de viață în care ai parte de mai multă viață comunitară, unde ușile sunt mai deschise între oameni, mai ales simți nevoia să cumperi mai puțin, pentru că nu mai mergi la cumpărături pentru a îți suplini alte nevoi pe care nu ți le poți satisface. Nu mergi la cumpărături pentru identitate și nici pentru sentimentul de comunitate.

Există un ciclu virtuos care se declașează când construim o comunitate; fie că construim comunități rpin mișcări sociale sau în alt mod, pentru că simt că chiar cred că de multe ori mergem la cumpărături pentru a umple aces gol în cele mai multe cazuri. Mereu am simțit că singurul lucru care te face să nu umpli acel gol doar dacă îl umpli altfel, dacă ești prea obosit sau dacă uiți.

Acea lipsă de imaginație are legătură cu lucruile la care am fost expuși. de aceea Occupy Wall Street, cu toate defectele sale, a reprezentat un moment atât de transformator pentru mulți. BPentru că a fost un moment în care îți spui: ‘Oh! Nu suntem ceea ni s-a spus că suntem! A fost acel sentiment de surpriză că există atâția oameni în orașul ăsta care vor să vorbească cu străinii și să se conecteze nemediat.

LBB: În același articol, scriați, referindu-vă la viața dvs. fără rădăcini, că poetul Wendy Bell v-a încurajat să vă „opriți undeva. Și să începeți acel proces milenar de a-l cunoaște”. Cum vedeți relația între simțul locului și soluțiile pentru lucri atât de complexe precum schimbările climatice și capitalismul? 

NK: Încă din anii ‘70, imaginea iconică a mișcării ecologiste a fost globul pământesc, Pământul văzut din spațiu. Iar asta însemna o relație dezrădăcinată cu pământul, era viziunea astronautului legată de planetă – această postură de semi-zeu – ne uităm în jos la pământ.

Cred că multe greșeli ale marilor grupuri de verzi, se trag de la idee că ecologismul este ceva despre întreaga planetă. Deci dacă e vorba despre ăntreaga planetă, poți să neutralizezi poluarea pe care o produci in Richmond, facând schimb cu Honduras, unde poluarea nu este atât de puternică. Și lumea devine o placă de șah.

Nu cred că poți iubi o întreagă planetă. Cred că ceea ce conduce cele mai puternice mișcări de rezistență este dragostea pentru anumite locrui. Și acele locuri sunt, întâmplător, cele care au cele mai mari bazine de carbon sub ele, și ele, datorită tehnologiei, se leagă cu alte locuri.

De aceea ne spune Wendell Berry , ‘treba fiecăruia este să își iubească locul mai mult decât alt loc.’ Și dacă toți ar face asta, ar fi bine. Nimeni nu are nevoie să iubească întreaga planetă!

LBB: Am fost in Perth, Ontario de cărând. În unele moduri, Perth este doar un alt orășel nord-american, dar este și un loc unde un simț puternic de localism aduce împreună un amestec adevărat de oameni; elemente din comunitatea de fermieri tradiționali, hippies reîntorși la pământ, supraviețiutori off the grid (in afara rețelei) Transition Towners (n. red. pentru mai multe informații, vezi Transition Towns), voluntari pentru băncile alimentare tradiționale, împreună cu cei care lucrează la modele mai participative de a aborda nevoile alimentare ale cominității. Credeți că un astfel de soluție localistă are potențialul de a aduce împreună acele diviziuni politice care au făcut imporibilă schimbarea la scară macro pentru atâta vreme? 

NK: Nu sșiu dacă asta conține soluțiile, dar cu siguranță are anumite potențiale care sunt mai greu de realizat în orașe. În special, sunt convinsă de faptul că în comunitățile tradiționale de fermieri, diviziunile stâga-dreapta sunt mai ușor de depășit, deoarece totul se reduce la tradiție și la o istorie a responsabilității. Deci este clar o deconectare reală între acea filozofie, care are rădăcini adânci, și capitalismul modern, care se reduce la  ‘folosește și aruncă.’

La fel și în organizarea ecologistă, oamenii găsescă că dacă ești capabil să te adresezți și să revigorezi acea tradiție a responsabilității, ai oportunitatea de a trece de liniile politice (n. red clasice, stanga, dreapta). Chiar și dacă fermierii conservatori nu cred că schimbările climatice sunt reale, tot cred în principiul protejării pământului și al apei, și în responsabilitatea de a-l lăsa în condiții mai bune decât l-au găsit. Deci dacă crezi în asta, nu prea contează dacă crezi în schimbări climatice sau nu, pentru că nu îți vor fractura pământul.

LBB: Sunt povestiri speciale pe care le-ați auzit sau experimentat în călătoriile dumneavoastră, care vă dau speranță pentru ieșirea din mizeria actuală? 

NK: Cred că mișcarea cea mai inspirantă din ultimii ani pentru mine este mișcarea împotriva conductei pentru petrol din nisipuri bituminoase  Northern Gateway , din British Columbia. Nu este pentru că ar fi mai inspirantă decât alte mișcări, doar mi s-a părut – și îmi pare – cea mai frumoasă și pozitivă mișcare la care am participat, deoarece este o combinație superbă a rezistenței împotriva a ceva ce oamenii nu vor, dar și o clebrare a locului.

M-am simțit foarte norocoasă să fiu martora acestui proces în care oameni din această parte specială de lume, se simt cu adevărat mai legați de locul lor și au creat aceste coaliții incredibile pentru apărarea lor, cum ar fi Declarația Save the Fraser, semnată de mai mult de 100 de comunități de First Nations (aborigeni).

Lupta pentru aceste proiecte extreme de extracție devine un loc special pentru refacere istorică. Folosim aceste cuvinte și avem aceste marșuri de reconciliere între populațiile aborigene și coloniști și este foarte gol. Dar ceea ce a contat cel mai mult în British Columbia a fost realizarea de către non-indigeni a faptului că sunt extrem de norocoși că atât de mult din provincia lor este pământ care a rămas în mâna aborigenilor.

Pe acest fundal și în această istorie a conflictului – care încă există – poți auzi un fermier non-aborigen spunând ‘Sunt atât de recunoscător vecinilor mei aborigeni pentru că nu au renunțat niciodată la aceste drepturi, pentru că asta este ceea ce îmi protejează apa.’

Și asta este extraordinar! Nu pot să cred cât de tare s-a schimbat țara mea într-un timp atât de scurt. Este faptul că indigenii și neindigenii luptă împreună pentru ceea ce e esențial – luptă pentru sănătatea copiilor lor, pentru apa lor, pentru pământul lor și înțeleg – noi înțelegem că soarta noastră este cu adevărat interconectată, comună.

Deci aceste cuvinte pe care le folosim, precum solidaritate și altele asemenea, devin dintr-o dată concrete. Practic, dacă nu suntem dispuși să ne prelucrăm trecutul, legat de cine a creat această criză (între aborigeni și non-aborigeni) și despre modul cum se va traduce în politici și resurse, ne ducem pe copcă.

O altă mișcare pe care am găsit-o extrem de inspirantă în ultimii ani este despre cât de rapid se răspândește mișcarea privind trecerea de la energiile fosile la cele regenerabile (n. red, in enlgeză divestment) în campusurile universitare și în orașe. Cred că asta spune despre faptul că oamenii înșeleg că există dinamici de putere în joc în bătălia climatică pe care multe din NGO-urile verzi au incercat să le definească.  Acolo unde siscursul era de genul, ‘suntem toți în asta, miliardarii își vor da mâna cu celebritățile de la Hollywood, cu Exxon Mobil și cu fondul de Conservare a Naturii și vom repara asta împreună!’

Ceea ce a fost cu adevărat inspirant despre faptul că am fost parte din echipa care a lansat mișcarea a fost că am realizat că oamenii erau pregătiți de așa ceva! Era ca și cum așteptau pe cineva să vină să-i întrebe!

Nu cred că această tactică va duce Exxon Mobil la faliment sau să schimbe ceva cu adevărat, dar ceea ce împi are inspirant este faptul că am observat faptul că mulți oameni sunt pregătiți să folosească tactici mai confrontaționale decât mișcările tradiționale verzi oferiseră. Și cred că asta reprezintă semnul care dă speranță pentru viitor.

LBB: Eșistă teme particulare sau modele pe care le-ați ales între diferite surse de inspirație, care credeți că ar putea oferi indicii oamenilor care vor să ia inițiativă? 

NK: Cred că o altă mișcare insiprantă este cea de creștere a producției de energie regenerabilă din Germania.  Acesta este un studiu de caz cu adevărat important, deoarece Germania e o economie post-industrială, vestică, mare, puternică, care a realizat în ultimul deceniu o trecere impresionantă către modelul energiilor regenerabile, mai ales solară și eoliană.

Dar ceea ce este cu adevărat interesant este modelul tranziției de dimensiuni mici, descentralizat, bazat pe cooperative,  care se răspândețte cel mai ușor, care îi atrage pe oameni. Acesta este un model important. Democrația energetică este ceea ce mai mulți oameni folosesc pentru a descrie acest fenomen, și în care este vorba doar de trecere de la energia fosilă la energiile verzi, este de asemenea o schimbare a modelului de posesie și control al surselor de energie și al destinației lor.

Ceea ce propulsează modelul german nu este numai faptul că oamenii nu vor energie nucleară, că nu își doresc energie din cărbuni; este faptul că vor să aibă control asupra energiei lor, că ți doresc ca resursele și profiturile să rămână în comunitățile lor. Și asta se întâmplă într-un moment de austeritate, când e un lucru mare să reușești să aduci resursele în proprietatea comunităților. Deci aceste mișcări sunt foarte mult mișcări pro-democrație. Nu este vorba doar de proveniența energiei și culoarea ei, este vorba și de autodeterminare și control comunitar.

Și există designuri ale politicilor guvernamentale care descentralizează energia. Dacă ne uităm la Germania, constatăm că nimic din toate astea nu ar fi posibile dacă Germania nu ar avea niște ținte îndrăznețe. Nu s-ar putea face ad-hoc, la nivel local.  Nu s-ar ajunge la ceea ce a realizat Germania, ceea ce înseamnă că 25% din producția de energie provine din surse alternative și asta va continua să crească.

E nevoie de aceste politici îndrăznețe și e nevoie să spunem adio energiilor foslie – pentru asta e nevoie de reglementare. Pentru asta trebuie să ai o relație cu guvernul pentru a câștiga aceste politici. Asta nu înseamnă că trebuie să fii în guvern, pentru că, apropo, Sngela Markel nu e deloc de stânga (n. red, cum sunt considerați ecologiștii), însă mișcarea împotriva energiei nucleare și a cărbunelui sunt îndeajuns de puternice pentru a câștiga această luptă, ceea ce e extraordinar.

În mod similar, mă uit la ceea ce se întâmplă în Spania cu trecerea de la mișcarea de stradă a Indignaților, la Podemos, o platformă politică care se intersectează cu politica tredițională, dar într-un mod nou, proaspăt. Cred că asta e un alt model pe care începem să-l vedem, un model de intersectare cu politicile, cu statul, dar în același timp de descentralizare a puterii și de adâncire a dempcrației locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Abonați-vă la Newsletterul Antifracturare
Evenimente
Arhivă articole
aprilie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30