DEZVOLTARE FĂRĂ FRACTURARE
Portalul anti-fracturare din România
Articole recente
Arhivă tematică
Sondaj

Sunteţi de acord ca în România să se interzică prin lege fracturarea hidraulică?

Loading ... Loading ...
grupul fb
YouTube-Vlog-Romania300x120

Scrisori

Imagine de la protestul inedit al românilor din Paris, la 1 an de la inceperea Toamnei Românești, 1 septembrie.

Imagine de la protestul inedit al românilor din Paris, la 1 an de la inceperea Toamnei Românești, 1 septembrie.

Pentru că subiectul diasporei a reprezentat catalizatorul victoriei lui Klaus Iohannis, diaspora activă civic și dincolo de ziua votului, a decis să adreseze o scrisoare președintelui ales al României, cu așteptările lor de la el, precum și o invitație simbolică pentru data de 1 decembrie.

 

Domnule Klaus Iohannis,

Pe data de 22 decembrie veți deveni al cincilea președinte al României, ales în mod democratic. Noi, Diaspora Unită, suntem conștienți de ecoul pe care dorința de a schimba vechiul mod de a face politică, l-a avut în conștiința oamenilor din țară: suntem, de fapt, exponenții și catalizatorul acestei dorințe, cât și culoarul prin care ea a ajuns la cei de acasă. Aceștia s-au mobilizat exemplar la vot, din solidaritate cu cei al căror vot a fost obstrucționat de către autoritățile neputincioase sau răuvoitoare. Pentru noi, relația cu societatea civilă trezită din România nu este de dată recentă, ci este o relație clădită în timp, începând cu primele proteste din toamna 2013 şi până în acest moment. Trezirea noastră s-a manifestat atunci când, alături de românii îngrijorați de acasă, am întreprins diverse acțiuni îndreptate împotriva autorităților care au încălcat drepturile fundamentale ale omului. Continuarea

Show-Me-The-Proof-roofing-coaching-club1

Mai multe asociații și grupuri informale din țară și diaspora implicate în lupta împotriva fracturării hidraulice a gazelor de șist i-au adresat o scrisoare deschisă președintelui Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu, prin care îi solicită să facă publice numele grupurilor și persoanelor despre care a declarat că ar fi susținute și finanțate de Rusia pentru milita împotriva fracking-ului.

Scrisoarea vine ca reacție la declarațiile pe care Iulian Iancu le-a făcut săptămâna trecută, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice. ”Rusia e interesată să-și mențină piață europeană. De aici disperarea de a bloca proiecte mari de infrastructură, vezi cazul Nabucco, și de a bloca accesul europenilor la resursele indigene, vezi manifestările împotriva gazelor de șist, pe care noi le priveam că fiind acțiuni ecologiste și care au fost susținute de fapt de Rusia (subl.red.), iar acum vedem de ce”, a spus Iulian Iancu. Potrivit acestuia, Rusia a finanțat anul trecut cu 82 de milioane de euro manifestațiile împotriva gazelor de șist din mai multe țări europene, printre care Franța și România (sursa: Agerpres). Continuarea

Parlamentul-Romaniei
De mâine, 30 iulie, începem strangerea de semnături pe petiţia de susţinere a legii de interzicere a fracturării hidraulice de mare volum, despusa la Senat şi sprijinită de mai mulţi parlamentari. 
Va exista o locaţie (itineranta) unde se vor aduna semnaturi si se vor depune, de catre cei din Bucuresti, care vor sa se implice si să adune semnaturi, listele cu semnături strânse de ei. Săptamâna aceasta ne gasiţi pe platforma din faţa tramvaiului, de la Sfantu Gheorghe. Saptamâna următoare ne veţi găsi în faţa magazinului H&M metrou, de la Magayinul Unirea. In perioada 11-17 august ne vom muta la FanFest, la Rosia Montana, iar in perioada 18-25 august vom fi la Piaţa Romană, în faţa KFC.  Acolo se vor putea aduce listele deja semnate şi se vor putea lua liste inspre a fi completatate de prieteni, familie, colegi de muncă etc. Si voi puteţi strânge semnături! Cel puţin 10 de persoană.

La link-ul următor puteţi descărca petiţia de sprijin a Legii, pe care o puteţi printa, împreună cu listele de semnături: http://goo.gl/wWLkXA
Cei care doresc să ajute cu strânsul semnăturilor pentru petiţtie, pot accesa la acest link tabelele de semnături: http://goo.gl/XQdjKJ

Petiţia nu poate fi semnată online, pentru că alaturi de semnatură sunt necesare şi date de identificare. Ea trebuie descărcata şi semnată, preferabil de mai multe persoane, iar apoi trimisă prin poştă la adresa Calea Griviţei, nr 39, ap.3, sector 1, București, cod poştal 010703. Prima tranşă de semnaturi va trebui trimisă la sediul din Griviţei până pe 27 august, pentru a trimite această tranşă către Senat, care îşi începe activitatea la 1 spetembrie şi e posibil ca legea noastră să se voteze la primele şedinţe. Cea de-a doua tranşă are ca deadline data de 15 octombrie, când legea se mută la Camera Deputaţilor. În funcţie de cum se va mişca efectiv legea, vom decala şi noi aceste date finale. 


Între 28 iulie şi 24 august, cu o pauză de o săptămâna pe durata Fânfest, în Bucureşti se vor strânge semnături pentru petiţia se susţinere a legii. Cei care vor să facă voluntariat la punctele de colectare din Bucureşti, sunt invitaţi să se înscrie aici: http://goo.gl/jqayZN 
Pagina de Facebook unde sunt concentrate informaţiile despre legea antifracturare este, inclusiv textul legii: http://goo.gl/TYnztv
Explicaţii despre proiectul de Lege puteţi afla şi în interviul acordat Epoch Times Romania aici: http://goo.gl/pQTphQ
Haideti, implicati-va si voi, e nevoie de fiecare din noi. Cu siguranţă, fiecare poate strţnge cel puţin 10 semnaturi.
Mobilizarea!!!
Sa se auda la Palatul Parlamentului ca Romania nu vrea fracturare hidraulică!

romania_antichevronday

Romania se alatura protestelor globale anti Chevron, organizate in mai multe tari din lume in data de 21 mai, data stabilita de comun acord de reprezentantii mai multor comunitati afectate de operatiunile companiei in Ecuador, Argentina, Nigeria si SUA si Romania. 

Romania se alatura acestei zile internationale nu pentru ca activistii impotriva fracturarii hidraulice sunt per se impotriva desfasurarii activitatii companiei Chevron in Romania si a intereselor energetice ale SUA in Romania, cum s-a incercat discreditarea luptei atifracturare de pana acum in Romania prin folosirea retoricii reminescente Razboiului Rece, ci pentru ca acestia considera ca lupta impotriva fracturarii hidraulice trebuie sa expuna, pe langa tehnologia fracturarii, si cazierul companiilor care o folosesc, producand daune incomensurabile mediului si comunitatilor, pe care ulterior refuza sa le plateasca.

Pentru romanii cei care lupta impotriva fracturarii hidraulice, ziua propusa de Uniunea Victimelor Chevron din Amazonul Ecuatorial este inca un prilej in plus pentru a spune NU Fracturarii hidraulice, demascand dezastrele de mediu ale unei companii care incearca, prin cele mai murdare mijloace (hartuirea si atacarea avocatilor si a activistilor din Ecuador este doar un exemplu), sa se eschiveze de la plata oricaror despagubiri. Mai mult, prin acest demers de solidarizare cu victimele Chevron din Ecuador, dorim sa expunem neocolonialismul acestui tip de relatii de exploatare a resurselor in state cu economii mai putin dezvoltate, pe care le practica in lume Chevron si companii similare.
Expunand dezastrele de mediu provocate de Chevron in alte parti ale lumii, cauzate in special privind folosirea tehnologiilor conventionale de extragere a hidrocarburilor, vom ajuta cetatenii sa realizeze dimensiunea pericolelor exploatarii hidrocarburilor neconventionale (in speta gaze de sist, dar nu numai gaze).

Pentru noi, chiar daca Chevron este cea mai mediatizata companie care doreste sa foloseasca fracturarea hidraulica pentru extragerea hidrocarburilor necoventionale, ziua mondiala de lupta anti Chevron reprezinta doar un alt moment in care putem tematiza pericolele enorme ale fracturarii hidraulice. Fie ca va fi facuta de Chevron sau de alte companii care detin concesiuni pe suprafete enorme in Romania, cum ar fi Gazprom (prin subsidiara sa NIS), OMV Petrom, Exxon, Romgaz, Rompetrol sau alte companii obscure, fracturarea hidraulica este periculoasa per se. Multiplele studii atesta acest lucru.

Mai mult, cu aceasta ocazie, dorim sa demascam inca o data modul in care Chevron, ajutat de autoritatile romane centrale, judetene si locale, a umilit o comunitate greu incercata in ultimele luni, din dorinta de a folosi cazul Chevron ca pe un precedent pentru cei care vor dori sa se revolte, pe viitor, impotriva companiei. Insusi directorul Chevron Romania, Tom Holst, raspundea, intr-o emisiune pe canalul public de televiziune, intrebat fiind cat vor putea intarzia demararea operatiunilor, avand in vedere ca se preconizeaza peste tot aceeasi rezistenta ca la Pungesti,  „orice afacere buna poate acomoda astfel de evenimente”. Romania, este, ca si Polonia, ca si Ecuadorul, Nigeria, ca si Argentina, Maroc, Tunisia, Letonia, „o afacere buna”, pentru maximizarea profitului careia sunt dispusi sa faca orice, dupa cum au aratat in multiple randuri, in Romania si in alte tari. Si in tari dezvoltate, precum SUA si Canada, Chevron are acelasi cazier incarcat de catastrofe de mediu, scandaluri de coruptie, procese intentate de grupuri de oameni trasi in piept de catre companie. Accidentele de la rafinaria din Richmond si din Green County, Pennsylvania sau accidentele de la exploatarile de nisipuri bituminoase din Canada sunt doar cateva exemple ale unui cazier.

Subliniem, insa, faptul ca Chevron nu este tinta primordiala a protestelor antifracturare din Romania. Chevron este, insa, la nivel mondial, sinonim cu dezastrele de mediu si cu parasirea locului faptei, fara a plati. Chevron este, alaturi de Exxon Mobil, cel mai mare poluator de pe planeta, responsabil de multe catastrofe datorate schimbarilor climatice si efectelor de sera, din Africa pana in zona Pacificului de Sud.

MOBILIZARE GLOBALA

De asemenea, cu aceasta ocazie, se va semna o Declaratie Universala a Victimelor Chevron, la care sunt invitate sa adere ONG-uri din toata lumea. Aici se poate semna declaratia in calitate de organizatie.

Textul tradus in limba romana al Declaratiei Universale a Victimelor Operatiunilor Chevron poate fi vizualizat aici.

Iata aici videoclipul de mobilizare pentru ziua mondiala anti Chevron: https://www.youtube.com/watch?v=5Swo1WTfDtQ

EVENIMENTE ORGANIZATE IN ROMANIA CU OCAZIA ZILEI ANTI CHEVRON

In data de 21 mai, in mai multe localitati din Romania vor avea loc manifestari desfasurate cu aceasta ocazie. Pana acum, 3 evenimente au fost anuntate, lista este in curs de actualizare.  De asemenea, si in Bucuresti se va organiza o manifestare inedita cu aceasta ocazie.

La Sibiu – 21 mai Declarata Ziua internationala Anti-Chevron de catre comunitatile afectate de operatiunile companiei: https://www.facebook.com/events/1421852894744692/?ref=notif&notif_t=plan_user_invited

La Mangalia – 21 mai Ziua internationala Anti- Chevron! https://www.facebook.com/events/321996407949263/?ref=3&ref_newsfeed_story_type=regular

La Silistea, Pungesti, protest autorizat – 21 mai Ziua internationala Anti-Chevron! https://www.facebook.com/events/319638571525911/?notif_t=plan_user_invited

Astazi, 16 martie, ora 15.00, la ambasada Marii Britanii la barton moss solidarity with PungestiBucuresti, va avea loc un protest spontan declansat de brutalitatea excesiva a politiei din Manchester, UK, impotriva comunitatii din Barton Moss, care lupta de luni de zile impotriva unui proiect de exploatare a gazelor de sist prin metoda fracturarii hidraulice. In date de 13 martie, precum si anterior, politia a folosit forta in mod excesiv impotriva comunitatii adunate sa protesteze pasnic impotriva proiectului pe care nu si-l doresc, intocmai ca la Pungesti. In aceasta lupta crancena a politiei impotriva cetatenilor pe care ar trebui sa-i apere, au fost ranite mai multe persoane pasnice, au fost bruscate si chiar batute femei, varstnici, femei insarcinate si copii. Continuarea

Abonați-vă la Newsletterul Antifracturare
Evenimente
Arhivă articole
octombrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031